miercuri, 30 octombrie 2013

Alchimistul


Alchimistul - Michael Scott 




Rezumat : 

   Josh şi Sophie sunt doi fraţi gemeni care din cauză că părinţii lor sunt arheologi erau nevoiţi să se mute dintr-un loc în altul. 
   Josh s-a angajat peste vară la librăria lui Nicholas Flamel, iar sora lui, faţă-n faţă cu librăria, la o cafenea. Într-o zi John Dee, un vrăjitor cu multe îndeletniciri, vine la Nicholas să fure Condexul (Carte a Profetului Avraam). Cu puterea acestei cărţi, Dee împreună cu superiorii lui, pot stăpânii Pământul şi nu numai. 
   Dee reuşeşte să fure o parte din carte şi pe Perry (Perenelle) - soţia lui Nick (Nicholas). Nicholas fuge împreună cu gemenii pentru a-i duce într-un loc sigur. Între timp gemenii află că Nick şi Perry au trăit aproape şase sute de ani cu ajutorul unui elixir, că au puteri magice - ea fiind o vrăjitoare pricepută şi el un alchimist, că legendele şi miturile legate de magie şi creaturile supranaturale au un sâmbure de adevăr şi mai ales că majoritatea creaturilor există. 
   Alchimistul îi duce la Scathach (Scatty), o războinică desăvârșită care a întemeiat bazele artelor marţiale. Nicholas îşi dă seama că profeția legată de gemeni, care spune că unul poate distruge lumea, iar celălalt o poate salva, se referă la Josh şi la Sophie. 
   Acesta îi duce la Hekate, zeiţa cu trei capete, ca să le Trezească puterile.Însă Hekate reuşeşte s-o Trezească doar pe Sophie.


Opinie : 

   Cartea este plina de actiune , dar sunt si descrieri . Ea contine o variatie de creaturi supranaturale - preferata mea este Bastet, Zeita - Pisica (ador pisicile ), chiar daca este un personaj negativ. Ce mi-a placut cel mai mult este legatura, dragostea si increderea dintre cei doi gemeni.

Citate :

   ,, Pterozaurul îşi înclină capul să se uite la Josh, cu gura deschisă şi colţii strălucindu-i. Cuvintele erau întrerupte de poticneli şi de opinteli, dar limba vorbită semăna totuşi a engleză.
    - Nu suntem duşmanii voștri! "  

  • Nume original : The Achemyst
  • Autor : Michael Scott
  • Editura : Rao 
  • Pagini : 384
  • Punctaj : 3/5 .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu